Va prezentam ultimele noutati

Ultima Ora

CEL MAI GRAV ACCIDENT DIN TURISMUL ROMÂNESC: Numărul românilor morţi în Muntenegru a ajuns la 19. Ce spune directorul agenţiei de turism care a organizat circuitul

sursa: Mediafax.ro


Articole similare

CEL MAI GRAV ACCIDENT DIN TURISMUL ROMÂNESC: Numărul românilor morţi în Muntenegru a ajuns la 19. Ce spune directorul agenţiei de turism care a organizat circuitul

Cel puţin 19 persoane au murit, iar alte patru sunt în stare critică, după ce autocarul în care se aflau, înmatriculat în România, a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, relatează site-ul postului B92. Guvernul anunţă că va iniţia rapid toate verificările necesare pentru a se constata dacă firma implicată în organizarea transportului din Muntenegru a respectat toate prevederile legale de siguranţă.

ACCIDENT IN MUNTENEGRU. Miercuri va fi zi de doliu national. Anuntul facut de premierul Ponta

UPDATE 13:00 - Pasager din autocarul din Muntenegru: Şoferul era în depăşire şi avea viteză mult peste limită

"Eu mă simt relativ bine, ceilalţi sunt mult mai rău. Am lovituri destul de puternice pe corp, dar nu cu efecte majore. Am doar câteva zgârieturi, eu am căzut din autocar în timp ce se rostogolea. Şoferul a încercat să depăşească la intrarea într-un viaduct, accelerând. Am început să strigăm la el să încetinească. A accelerat, a încercat să evite maşina din faţă şi a sărit peste parapet. Limita de viteză a fost de 50 km/h, iar el avea undeva pe la 90 km/h. Nu ne grăbeam, aveam timp să ajungem", a declarat pasagerul.

El a mai povestit că la locul accidentului au apărut 30 - 40 de oameni cu corzi care i-au salvat.

"A fost o organizare impecabilă. Cei care n-aveau centuri de siguranţă au fost cei care au scăpat pentru că au fost aruncaţi din autocar", a mai spus victima.

UPDATE 12:45 - Arafat: Două avioane vor fi trimise pentru răniţi şi altul va aduce în ţară persoanele decedate

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat, luni, într-o conferinţă de presă de la spitalul din Podgoriţa, că vor fi trimise la faţa locului două avioane pentru transportul răniţilor în România şi un altul pentru aducerea în ţară a persoanelor decedate.

Persoanele rănite în accidentul din Muntenegru care nu sunt transportabile vor rămâne la Podgoriţa şi vor fi aduse în România atunci când medicii vor stabili că acest lucru este posibil, a precizat secretarul de stat.

Arafat a mai spus că avioanele cu care vor fi aduşi în ţară răniţii care pot fi transportaţi sunt dotate cu aparatură medicală.

El a mai precizat că se lucrează cu Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe pentru identificarea persoanelor rănite care sunt în comă sau la terapie intensivă.

UPDATE 12:30 Opt victime din Muntenegru sunt din Curtea de Argeş, doar despre două se ştie că sunt în viaţă

Potrivit primarului municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, victimele sunt trei bărbaţi şi cinci femei, iar între acestea se află un fost consilier local PNL, dar şi părinţii unui fost consilier judeţean, tot PNL.

"Sunt opt persoane din Curtea de Argeş, trei bărbaţi şi cinci femei. Despre două femei se ştie că una este internată la ortopedie, iar cealaltă la ORL. Despre ceilalţi şase nu sunt informaţii certe, o parte ar fi la Terapie intensiva, alţii ar fi decedaţi, lipsesc informaţiile certe. Cert este că opt dintre răniţi sunt cu siguranţă de la noi, de la Curtea de Argeş. Între ei este un fost consilier local PNL şi părinţii unui fost consilier judeţean PNL, cuscrii domunului Sandu Nichita", a declarat Nicolae Diaconu.

UPDATE Ce spune directorul agenţiei de turism care a organizat circuitul

Marius Usturoi, directorul Maree Travel, agenţia de turism care a organizat circuitul, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor.

El a relatat că era vorba despre un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit.

Usturoi a precizat că agenţia sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, şi că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu îşi explică cum s-a produs accidentul, susţinând că autocarul şi şoferii erau în cea mai bună stare.



UPDATE 11:30 - Guvernul verifică dacă firma de transport în Muntenegru a respectat condiţiile de siguranţă

Într-un conunicat trimis luni de Executiv, premierul Victor Ponta transmite condoleanţe către familiile românilor decedaţi în urma accidentului din Muntenegru şi asigură că autorităţile române iau, în prezent, toate măsurile necesare pentru sprijinirea celor răniţi.

El arată că se ţine în permanenţă legatura cu autorităţile muntenegrene şi au fost puse la dispoziţie aeronave pentru asigurarea transportului către şi dinspre Muntenegru, fiind autorizată deplasarea unei delegaţii medicale conduse de secretarul de stat în Miniterul Sănătăţii, Raed Arafat, cu disponibilitatea aducerii în ţară, a raniţilor care pot fi transportaţi, decizie care va fi luată la faţa locului.

Două aeronave sunt puse la dispoziţie de către Ministerul Apărării pentru a pleca spre Podgorica şi a ajuta la repatrierea celor implicaţi în accident, cu acordul autorităţilor din Muntenegru.

Guvernul României mulţumeşte, de asemenea, Guvernului din Muntenegru, precum şi cetăţenilor din zonă pentru sprijinul important şi asistenţa acordată şi pentru solidaritatea de care au dat dovadă în faţa acestui tragic accident, arătând că modul în care cetăţenii din Podgorica s-au implicat pentru a ajuta, inclusiv prin donarea de sânge pentru victime, este cu adevărat remarcabil.

"În ceea ce priveşte cauzele accidentului, Guvernul va întreprinde rapid toate verificările necesare pentru a se constata dacă firma implicată în organizarea transportului a respectat toate prevederile legale de siguranţă", se mai arată în comunicat.

UPDATE 11:15- Bilanţul accidentului din Muntenegru a ajuns la 19 morţi

Alţi 27 de pasageri au suferit răni moderate. Un copil muntenegrean care a fost martor la accident a fost rănit uşor.

Autorităţile din Muntenegru au confirmat că toate victimele din autocar sunt cetăţeni români.

UPDATE 10:10 Muntenegru: La spital au ajuns 33 răniţi, din care unul fără semne vitale, iar doi au murit ulterior

Un număr de 33 de români răniţi au ajuns la spital în Muntenegru în urma accidentului de duminică, dintre aceştia unul fără semne vitale, doi au murit ulterior, şapte au fost suspuşi unor intervenţii chirugicale şi sunt încă la Terapie Intensivă, iar un copil internat este în stare stabilă.

"Unul dintre răniţi a fost adus fără semne vitale, în timp ce doi pacienţi au murit după ce au fost duşi la Terapie intensivă, pentru a fi pregătiţi pentru operaţie", informează spitalul muntenegrean într-un comunicat dat publicităţii luni.

Conform sursei citate, după ce au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, şapte răniţi sunt trataţi în continuare la Terapie intensivă.

Un copil a fost dus la Centrul de pediatrie, fiind în prezent în stare stabilă.

Conform datelor publicate de spital, copilul ar fi cetăţean muntenegrean.

De asemenea, şase răniţi a fost internaţi la Clinica de ortopedie si traumatologie, cinci la Oftalmologie, cinci la Chirurgie toracică, trei la chirurgie maxilofacială şi câte unul la chirurgie gastro-intestinală, Plastică şi Neurologie.



MAE român a făcut apel la reprezentanţii mass-media spre a nu da publicităţii date cu caracter personal privind identitatea celor implicaţi în accident, din respect pentru victime şi familiile acestora.

UPDATE 9:30 - Corlăţean şi-a anulat participarea la CAE şi CAG pentru a merge la Podgoriţa

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, şi-a anulat participarea la reuniunile CAE şi CAG din Luxemburg, urmând să plece la Podgoriţa pentru a coordona la faţa locului activităţile echipei operative din România, în cooperare cu autorităţile locale, pentru asistenţa victimelor accidentului.



Conform unui comunicat MAE, luni dimineaţă, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, l-a contactat telefonic pe vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe muntenegrean, Igor Lukšić, în legătură cu tragicul accident petrecut duminică, în Muntenegru, soldat cu victime cetăţeni români morţi şi răniţi.

UPDATE 8:50 - O echipă medicală şi una consulară din România au ajuns la Podgoriţa, cu o aeronavă MApN

Aeronava C-27J Spartan a Forţelor Aeriene, care transportă două echipe de evaluare, una medicală şi una consulară, ce vor acţiona pentru sprijinul şi recuperarea cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier de duminică, a aterizat luni dimineaţă la Podgoriţa.

La bord se află şi secretarul de stat Raed Arafat.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, a aprobat efectuarea unui zbor în Muntenegru, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene, care va acţiona pentru sprijinul şi recuperarea cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier de duminică.



Misiunea este executată la solicitarea Celulei de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe.

Celula de criză a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate - 0214311259.

Ministerul Afacerilor Externe monitorizează permanent evoluţia celorlalte persoane implicate în accident, urmând să acorde întreaga asistenţă necesară.

Totodată, personalul MAE aflat la faţa locului acordă asistenţă consulară victimelor accidentului şi pentru repatrierea corpurilor neînsufleţite.

Şi Consulul României la Tirana a plecat în Muntenegru, pentru a sprijini membrii misiunii diplomatice, în acest caz.
Tags: accident, muntenegru, munte, negru, serbia, autocar, prapastie, lista, persoane, turisti
Share CEL MAI GRAV ACCIDENT DIN TURISMUL ROMÂNESC: Numărul românilor morţi în Muntenegru a ajuns la 19. Ce spune directorul agenţiei de turism care a organizat circuitul

4646 citiri | Publicat la 24 Iunie 2013


Kit GDPR | TOOLKIT GDPR pt DPO | Implementare GDPR | Registre Obligatorii | Politici si Proceduri GDPR

Ultimele noutati direct de la sursa

Noi preferam sa nu reinventam roata !!!

Stirile ProTV

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

WOWBiz

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Stiri pe surse

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Konkurs.ro

Puteti vedea ce concursuri si promotii sunt in prezent apasand aici

Descopera

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

I Like IT

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Digi 24

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Hotnews

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici