Va prezentam ultimele noutati

Economie

După ce produsele sale au ajuns în supermarketuri, o companie românească vrea să cucerească mall-urile!




Produsele acestei companii au ajuns pe rafturile supermarketurilor, ba chiar și la festivalul Untold, din Cluj-Napoca, însă ea nu vrea să se oprească aici.

Cu un stand la Untold, ea a estimat să vândă preparate din pește de peste 100.000 de lei. Compania Quality Natural, din Valea Putnei, judeţul Suceava, care produce preparate din carne sub brandul Valeputna, mizează pe afaceri de jumătate de milion de euro în 2017, al treilea an de la intrarea pe piaţă. Producătorul de preparate din peşte procesează circa 50 de tone de peşte pe an, produse care ajung pe rafturile Auchan şi Metro, în băcăniile din toată ţara, la festivaluri gastronomice şi în magazinele proprii, informează zf.ro.

„Anul acesta ne vom dubla cifra de afaceri faţă de 2016, ajungând la 500.000 de euro. Anul trecut am prelucrat 20 de tone de peşte, iar anul acesta vom prelucra 50 de tone de peşte. În momentul de faţă, cele mai multe vânzări le realizăm prin distribuţia produselor către băcăniile din toată ţara“, a declarat Florin Irimescu, prin­cipalul acţionar al companiei Quality Natural, pentru sursa citată.
Acum, brandul Valeputna vrea să intre în mallurile din Cluj şi Iaşi cu un bistrou Fish and Chips.Sursa .bugetul.ro
Tags:
Share După ce produsele sale au ajuns în supermarketuri, o companie românească vrea să cucerească mall-urile!

223 citiri | Publicat la 07 August 2017


Nu stii daca ai implementat corect GDPR - Comanda un audit de conformitate GDPR si stai linistit!

Ultimele noutati direct de la sursa

Noi preferam sa nu reinventam roata !!!

Stirile ProTV

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

WOWBiz

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Stiri pe surse

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Konkurs.ro

Puteti vedea ce concursuri si promotii sunt in prezent apasand aici

Descopera

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

I Like IT

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Digi 24

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici

Hotnews

Puteti citi ultimele stiri si articole apasand aici